Construcțiile care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru conformarea la cerințele de securitate la incendiu, vor avea ca nou termen limită pentru a obține autorizația data de 31 decembrie 2022, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.
Pentru construcțiile care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar pentru care pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru pentru conformarea acestora la cerințele de securitate la incendiu, beneficiarii investiției vor avea obligația obținerii autorizației până la 31 decembrie 2021. De asemenea, începerea lucrărilor de construcții noi va putea fi realizată după obținerea avizului de securitate la incendiu, nu a autorizației, potrivit unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern.
Executivul vrea să relaxeze legislația în vigoare privind anumite categorii de clădiri pentru care este obligatorie obținerea de avize și autorizații de securitate la incendiu, una dintre măsurile vizate fiind majorarea suprafeței minime de la care clădirile cu destinație de unități de învățământ sunt obligate să obțină astfel de certificări.
Guvernul va emite în curând act normativ pentru simplificarea obținerii avizărilor și autorizațiilor de securitate la incendiu, în contextul în care, de la 1 octombrie, firmele fără astfel de avize pot fi amendate.